Solidaritate cu Cristian Preda

Un anume Consiliu de onoare al Ordinului Steaua României, format din personalităţi mediocre, cu o carieră profesională modestă şi cu un profil moral cel puţin discutabil, a decis să ceară explicaţii europarlamentarului român Cristian Preda, decorat în anul 2009 cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler. Cristian Preda a fost denunţat de o coaliţie politică aflată la putere că a defăimat un guvern al acestei coaliţii politice. Denunţul s-a făcut în faţa unui organism format în majoritatea lui zdrobitoare din membri, foşti membri sau simpatizanţi ai aceleiaşi coaliţii politice aflate la putere. Printre membrii acestui Consiliu de ONOARE – şi insist asupra acestui cuvânt, pentru că el trebuie să-şi găsească în instituţia Ordinului Steaua României consacrarea şi exemplificarea supremă – se numără un medic condamnat penal, o profesoară de universitate salvată de acţiunea penală prin clasarea dosarului şi o ziaristă devenită primăriţă, toţi trei membri sau foşti membri ai coaliţiei la putere, toţi trei decoraţi de către propriul partid, aflat la putere.

Acest Consiliu de ONOARE a luat act de faptul că europarlamentarul român, în calitatea sa de deputat în Parlamentul European şi sub protecţia imunităţii pe care i-o conferă această calitate politică pentru declaraţiile politice pe care le face, a criticat atacurile asupra justiţiei şi statului de drept ale coaliţiei aflate la putere. Aceste critici aduse oponenţilor politici, critici care se circumscriu integral în dreptul la liberă exprimare garantat necondiţionat în democraţiile occidentale din care facem parte, au fost asimilate de către coaliţia la putere unei acţiuni de defăimare a ţării.

Ce este grav, chiar periculos în această acţiune?

1) Faptul că recunoaşterea meritelor şi a serviciilor aduse ţării de către o personalitate recunoscută internaţional, în cadrul angajamentelor sale în politica internă şi mai ales în cea externă (cu deosebire în spaţiul privilegiat al francofoniei) este pusă la îndoială printr-un gest de forţă şi intimidare, cu valoare politicianistă şi propagandistică;

2) Faptul că o declaraţie politică şi protejată de toate marile convenţii internaţionale ale lumii moderne ca un drept fundamental al omului este asimilată unui gest cu semnificaţii penale, mai grav, cu implicaţii având reverberaţii în ideea de trădare;

3)Faptul că partidul se consideră stat, iar statul trebuie să se poarte ca un partid. Că o critică publică, la tribuna Parlamentului european, adusă unei acţiuni a coaliţiei la putere de slăbire a statului de drept, acţiune iniţiată de un grup de oameni politici ei înşişi aflaţi în conflict cu legea, este asimilată abuziv cu o critică adusă ţării înseşi. Nici un partid, nici o coaliţie la putere, indiferent de majoritatea deţinută, nu este statul însuşi, nu este România însăşi – şi nu are dreptul să pretindă că ar fi ţara însăşi. Puterea este delegată prin reprezentare de către o majoritate temporară a cetăţenilor unui grup de oameni politici care o exercită şi guvernează în folosul tuturor cetăţenilor.

4) Faptul că una dintre cele mai înalte distincţii ale statului român a devenit obiectul şantajului şi linşajului din partea unor grupuri de presiune la adresa beneficiarilor acestor distincţii. Un stat solid îşi asumă continuitatea şi responsabilitatea pentru trecutul său. Statul român a decis prin instanţele lui să decoreze în anumite momente personalităţi pe care le-a considerat exemplare; a le retrage ulterior decoraţia este un semn de gravă slabiciune din partea statului român şi nu spune nimic despre beneficiarul însuşi.

5) Faptul că pentru a-şi demonstra forţa discreţionară, puterea actuală decide să execute simbolic o personalitate de maximă vizibilitate publică, dar beneficiind de un sprijin politic intern minim. Strict din acest punct de vedere, Cristina Preda este ţinta ideală pentru că evidenţiază constrastul maxim dintre puterea absolută a celor care doresc să-l execute şi propria lui putere, una redusă în peisajul lipsei de solidaritate politică din România.

6) Faptul că o acţiune de intimidare a adversarilor politici este ornamentată grotesc, asemeni oraşului de sărbători, sub cuvinte mari şi grele precum ROMÂNIA, ONOARE şi DEFAIMARE. Cuvinte mari care, atunci când sunt atinse de cei de la putere devin monede ieftine de schimb, asemeni bancnotelor reimprimate mereu cu tot mai multe zerouri: maculatură.

7) În sfârşit, şi ce mi se pare cel mai grav, cel mai neliniştitor pentru vremurile care ne aşteaptă: faptul că puterea actuală multiplică instanţele de judecată şi înmulţeşte definiţiile şi practicile vinovăţiei printre oponenţii săi. Reducând la maximum atribuţiile instanţelor juridice de distribuire a dreptăţii, puterea defineşte simultant şi aplică noi modele de „dreptate”, şi anume „dreptatea” ei. Ea creează proceduri judiciare alternative, instituie tribunale alternative (comisii şi consilii), judecători alternativi, vinovaţi noi, vinovăţii noi şi pedepse noi.

De ce este important să ne manifestăm solidaritatea cu Cristian Preda şi de ce trebuie să împiedicăm prin toate mijloacele orice formă de sancţionare a lui? Nu din prietenie, nici măcar din ostilitate faţă de oponenţii lui politici şi nici pentru că ar risca o pedeapsă dură, insuportabilă.

Ci tocmai din cele şapte motive expuse mai sus. Să le luăm pe rând:

1) Patriotismul real şi munca în slujba ţării riscă să devină valori lipsite de orice interes, devreme ce o putere vremelnică îşi arogă prerogativele excesive de a spune cine este patriot şi cine este trădator, de a-şi recompensa proprii servitori ca patrioţi şi de a-i pedepsi ca trădători pe oponenţi.

2) Libertatea de expresie este un drept fundamental, câştigat cu sacrificii şi cu sânge vărsat de bărbaţii şi femeile care au murit pentru această ţară. A vorbi liber şi responsabil nu este în nicio circumstanţă un act penal. A vorbi liber este un drept şi nu o activitate riscantă.

3) Ne aflăm în plin proces de acaparare a statului de către o structură de partid. Atunci când această acaparare se va încheia, vom putea spune într-adevăr că Partidul e una cu România, că a critica Partidul e totuna cu a critica ţara. Dar până atunci, şi sperând că asta nu se va întâmpla prea curând, nici un om politic şi nici un partid politic, nici macăr din Coreea de Nord, nu este ţara însăşi. Dacă se va întâmpla însă asta, fie vom profita de frontierele deschise, fie va trebui să luăm calea închisorilor. Între cele două va fi doar umilinţă şi supunere.

4) Preşedintele României, în calitatea sa garant al ordinii constituţionale şi al continuităţii statale, trebuie să vegheze cu deosebită atenţiei la protejarea înaltei valori simbolice a acestor distincţii şi la evitarea manipulării lor în scopuri de presiune, şantaj sau reglare de conturi. El trebuie să se situeze deasupra ambiţiilor politice şi trocurilor politicianiste care întăresc poziţiile unora sau altora, iar tăcerea şi pasivitatea în acest caz nu sunt un semn de neutralitate, ci de părtinire şi de încurajare a unor practici abuzive.

5) Cristian Preda a fost ţintit şi considerat victimă uşoară pentru că pare singur. Nu are în spatele lui un partid, nu este sprijinit de un trust de presă, de jurnalişti plătiţi să dea în adversari, iar societatea civilă care îl apără pare şi ea destul de incapabilă să se opună unei execuţii. Prin urmare, această execuţie, cu minimum de daune colaterale, trebuie să fie una exemplară şi să servească de învăţătură de minte tuturor celor care vor mai îndrăzni să „defăimeze” Partidul-Stat.

6) A accepta această mascaradă înseamnă a accepta de asemenea confiscarea politică a unor cuvinte de care avem nevoie să ne definim ca indivizi, comunitate şi naţiune. Sunt cuvinte în care ne descriem şi ne trăim propria noastră demnitate şi demnitatea noastră ca români. Avem nevoie de ele („onoare”, „faimă”, „integritate”, „România”, „Europa”...) ca de nişte cuvinte „curate” şi nealterate, fără a fi manipulate în comisii şi comitete în scopuri de intimidare şi răzbunare. Sunt membri în acest „Consiliu” care nu au căderea să folosească asemenea cuvinte, darmite să sancţioneze pe altcineva în numele lor. Asistăm astfel la o pervertire a vocabularului şi a valorilor pe care ne clădim ca naţiune şi dacă ne pierdem aceste cuvinte nu avem nici un temei pe care să ne strângem laolaltă şi să ne clădim speranţa şi viitorul. Din minciuna onoarei nu creşte nici o onoare.

7)  Dacă vom considera că această convocare şi eventuala retragere a distincţiei lui Cristian Preda sunt fapte irelevante în raport cu alte lucruri grave ale acestei perioade, să nu ne mirăm dacă, însufleţiţi de uşurinţa obţinerii acestei victorii, cei de la putere vor înmulţi şi tribunalele, vor înăspri pedepsele, care vor înceta să fie doar simbolice, iar tot mai mulţi dintre noi vor fi consideraţi vinovaţi, defăimători, infractori, trădători în aceste forme noi şi alternative de justiţie.

Suntem în faţa unui nou test de solidaritate. Nu există nici un motiv uman, profesional, simbolic pentru ca această infamie să continue. Nu există nici o raţiune pentru care una dintre cele mai înalte distincţii ale statului român să fie târâtă în mascarada regizată atât de prost de nişte oameni paraleli cu tot ce înseamnă onoarea. Nu există nici o explicaţie pentru eventuala neimplicare a Preşedintelui României în acest proces. Aşa cum nu există nici o justificare pentru tăcerea fiecăruia dintre noi, în speranţa că dacă tăcem poate că nu vom fi aduşi în faţa unui tribunal ad-hoc şi condamnaţi la închisoare, la plata unei amenzi sau la linjaş mediatic.

De aceea, solidaritatea a devenit urgentă şi necesară.