16 februarie 2018

Spectacolul spaţiului public



De multă vreme nu am auzit vorbindu-se în jur atât de mult despre „spaţiul public” ca în aceste zile. În astfel de situaţii, e uşor de constatat că inflaţia utilizării unei expresii este simultană cu dispariţia obiectului sau situaţiei reale pe care le desemnează. Astfel spus, fără să avem un raport de la cauză la efect, ci mai degrabă unul de influenţare şi condiţionare reciprocă, folosirea excesivă a expresiei „spaţiul public” a condus la golirea de sens, adică la dispariţia spaţiului public efectiv, aşa cum îl cunoaştem din teoria şi practica societăţii moderne. Reciproc, cu cât se subţiază mai mult practicile sociale ale dialogului, negocierii, convieţuirii, toleranţei sau ospitalităţii, cu atât vom regăsi mai frecvent invocările lor în discursurile dominante.

Această dispariţie se întâmplă prin confiscarea condiţiilor materiale şi tehnice în care poate să aibă loc dialogul între parteneri egali, dar şi a temelor majore ale oricărui dialog, de către o minoritate puternică politic, mediatic şi financiar. Ea se mai întâmplă şi prin împuţinarea temelor de dezbatere publică şi de larg interes public prin impunerea unor teme specifice acestei minorităţi aflate la putere.

Societatea în care mor spaţiile publice este o lume care sărăceşte pe zi ce trece, în care oamenii trebuie să uite că sunt săraci (cultural, spiritual) şi trebuie să uite de orice alte griji decât cele ale puterii.

Spaţiul public moare şi atunci când cei care vorbesc despre aceleaşi teme, singurele, sunt mereu aceiaşi: cei puţini, cei autodesemnaţi şi puternici. O societate întreagă vorbeşte la televizor, noul „spaţiu public”, prin intermediul aceloraşi câteva zeci de figuri, rotindu-se până la saţietate şi dezgust, încetând de mult să mai aibă ceva de spus, între declaraţii goale şi păreri inutile.

Atunci când din toate discuţiile dispar toate cărţile, ca şi cum ar fi ars toate, cu excepţia invocatei şi necunoscutei Constituţii şi a mereu ameninţătorului Cod Penal. Când despre cultură nu mai vorbeşte nimeni, decât cei care-l prezintă pe efemerul şi necunoscutul ministru de resort. Când nimeni nu mai vorbeşte despre cărţi şi nici măcar din cărţi, ci doar din realitatea imediată şi din vârful buzelor.

„Spaţiu public” supravieţuieşte formal în discursurile repetitive ale celor puternici atunci când cei aleşi cu grijă să vorbească nu o fac invocând o experienţă de viaţă, ci o funcţie. Iar când cei câţiva care, invitaţi fiind, chiar ar avea ce să povestească din viaţa lor şi din cultura umanităţii, sunt constrânşi de rating să vorbească despre non-evenimentele zilei sau de oameni mult mai proşti ca ei, dar cu funcţii.

Spaţiul public îşi pierde orice substanţă, orice consistenţă, atunci „informaţiile apărute în spaţiul public” sunt unica raţiune de a fi a lui, ca şi cum existenţa lui ar trebui să îngăduie celor care îl invoacă să se degreveze de orice responsabilitate publică: şi de responsabilitatea pentru apariţia acestor informaţii, dar şi de responsabilitatea privind gestiunea lor publică. Cu alte cuvinte, „informaţiile apărute în spaţiul public” vin de nicăieri, apar pur şi simplu, nimeni nu ştie de unde şi de ce, dar ele sunt aici, „circulă”, putem cel mult să le răspundem, făcându-le astfel să circule şi mai mult, dar nu şi să răspundem pentru ele.

Copleşitor este acest abuz al folosirii unei expresii golite de orice conţinut care retrage aproape tuturor membrilor societăţii (cu excepţia acelei minorităţi privilegiate) orice însemnătate a cuvântului, orice putere de influenţare a dezbaterilor, orice participare la dialog şi la decizie, rezervându-le în schimb dreptul de a participa ca public pasiv la spectacolul cotidian al celor care răspund „la unele informaţii apărute în spaţiul public”.

În „spaţiul public” de la televizor mimează dialogul aceiaşi actori neinspiraţi. În spaţiul public virtual se ciocnesc cu spatele unele de altele bulele celor care vorbesc mereu, dar nu au nimic să-şi spună unii altora. Iar în spaţiul public urban, atunci când nu sunt ambuteiaje, sunt concerte.


Lui Doru C., om al cartii si al cuvântului public, de ziua lui.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu