O spun simplu de la început, scriu din postura de suporter al echipei de fotbal CFR Cluj, în semn de preţuire pentru un prieten vechi, Vasile Dâncu, suporter al celeilalte echipe clujene, Universitatea. Împărtăşim o pasiune pentru fotbal sădită în noi în anii 80, anii în care am crescut cu primele mari performanţe ale echipelor româneşti de club, o pasiune cultivată apoi în anii studenţiei, cînd am vibrat ca atîţia alţii pentru Steaua în 1985-1986, apoi în acel magic moment al calificării naţionalei la Mondialul italian, o calificare obţinută într-un cu totul special an 1989…
Nu voi putea vorbi despre CFR cu patosul cu care o face Vasile Dâncu pentru U (a se vedea textul de pe blogul sau). Investiţia noastră pasională se prea poate să nu fie aceeaşi. Dar, asemeni lui, încerc să raţionalizez şi să explic, nepătimaş şi mai ales fără încrîncenare ori gelozie, care sînt motivele acestui ataşament.
Ca mulţi clujeni, am fost surprins să aflu cu cîţiva ani în urmă că, datorită onestităţii lui Ioan Sabău, care nu a cedat un meci al Gazului la Petroşani, o echipă din Cluj, CFR, promova în prima divizie. În acea vară plictisită, într-un oraş sufocat încă de doisprezece ani de administraţie naţionalistă, am mers împreună cu nişte prieteni la meciul împotriva Timişoarei, cîştigat cu 2-1. Atunci s-a înfiripat o poveste specială, care nu e nicidecum numai a mea; la ea participă de ani de zile oameni din cei mai diferiţi, convertiţi la cauza ceferistă. Şi voi spune aici de ce.
Am văzut în proiectul CFR, cu urcuşurile şi coborîşurile lui, şansa nu doar a unei echipe de fotbal, ci a unui oraş întreg să revină cu demnitate în rîndul lumii europene. Oraşul a pătimit vreme de mai bine de un deceniu din cauza bufoneriei extremiste pe fondul pasivităţii locuitorilor săi. După 2004, Clujul s-a trezit parcă dintr-o lungă rătăcire sau amorţeală. Un soi de entuziasm civic (naiv pe alocuri, stîngaci fără îndoială) a cuprins palida societate civilă ce se agita în marginea puterilor de o culoare politică sau alta. Urcarea CFR-ului în prima divizie a coincis cu acest moment de dezmorţire. Proiectul său s-a suprapus peste alte proiecte de deschidere cosmopolită a unui întreg oraş. Cei mai mulţi dintre aceia care au început să îngroaşe rîndurile suporterilor echipei în acei ani n-au făcut-o din ataşament pentru istoria acestui club, pe care o ignoră poate şi azi. De asemenea, n-au făcut-o nici dintr-un soi de criză de afectivitate, care trebuia proiectată cu orice preţ într-o creaţie nouă. Au făcut-o – sau cel puţin eu am făcut-o – tocmai pentru că rupea cu o istorie recentă a fotbalului românesc, ale cărei adevăruri murdare şi afaceri ilegale ieşeau tot mai mult la suprafaţă. Da, jurnaliştii au dreptate cînd spun că CFR este un construct artificial, deşi, încă o dată, se poate identifica o istorie a sa, relativ lungă şi continuă, dar o istorie în care puţini mai sînt aceia care se regăsesc. Astfel, cu excepţia fidelilor din anumite cartiere sau zone profesionale, suporterii de azi ai CFR-ului sînt oportunişti asemeni mie. Şi mai ai o trăsătură prea puţin remarcată de analişti: sînt „vinituri”.
Ca oraş universitar, Clujul cunoaşte mai mult ca oricare decît celelalte oraşe din Transilvania această dinamică populaţională, profesională şi economică ce-l face atrăgător în termeni de carieră. Ca orice oraş mare, ştie să fie generos cu învingătorii (în termeni de prestigiu material şi simbolic) şi necruţător cu învinşii. Mulţi dintre suporterii ceferişti fac parte din aceste categorii sociale şi profesionale născute odată cu postcomunismul, nu neapărat cu pregătire academică, dar cu flexibilitate ocupaţională şi cu un spirit antreprenorial dezvoltat. Adeziunea la noul club s-a făcut şi în termenii acestei identificări cu o investiţie de succes, într-un spirit prea puţin întîlnit în fotbalul românesc, bîntuit de personaje groteşti, suspecte legal, ori doar comico-tragice. CFR a fost atunci şi mai este azi şansa unei despărţiri de întunecaţii ani funarioţi (la care, se înţelege, am fost şi noi părtaşi, fie şi numai prin pasivitatea noastră) şi a unei întîlniri cu o altfel de lume, tolerantă, cosmopolită, modernă.